Deja știi: noi, cei de la Lextom Natur ne străduim mereu să aducem natura în mâinile tale. Dar ce înseamnă asta de fapt?
Ei bine, asta înseamnă că este esențial ca tu să primești la finalul procesului un produs fresh, intact, așa cum te-ai aștepta.
Ceea ce, la rândul său, înseamnă că toți cei implicați în lanțul de aprovizionare trebuie să colaboreze perfect și fără probleme pentru ca marfa să ajungă la tine în cea mai bună condiție.
Dar, așa cum ți-ai imagina, logistica transportului produselor proaspete nu e o chestiune atât de simplă, iar o grămadă de factori trebuie luați în considerare. Ambalarea, temperatura sau umiditatea sunt doar câteva aspecte de care se ține cont pentru a ne asigura că produsele rămân proaspete și intacte.
De la stadiul de sămânță până la tine în farfurie, plantele au parte de multă grijă și trec prin multe mâini. Gândește-te doar la fermieri, culegători, la cei care ambalează, încarcă, expediază, transportă, la vânzători și așa mai departe. Dacă te hotărăști să nu cumperi de pe piața locală, procesul devine și mai complicat, întrucât produsele tale trebuie să ajungă la tine la fel de fresh.
Și atunci ce facem?
În primul rând, identificăm furnizorii care au disponibile cele mai bune produse: fructe și legume care să nu fie coapte de tot, putând fi, așadar, supuse procedurilor de expediere astfel încât să arate perfect după transport.
În al doilea rând, găsim cele mai bune metode de ambalare. Fructele și legumele tari sau cu coaja tare, precum citricele sau cartofii, fac mai bine față transportului, în timp ce cele mai moi, cum ar fi căpșunele sau roșiile, sunt mai predispuse la urme de lovituri de la vibrații și șocuri, precum și mai puțin rezistente la schimbări de temperatură și umiditate. Bineînțeles, mai există și probleme legate de mărime și greutate atunci când vine vorba de ambalare și transport, așa că pepenii verzi și căpșunele au, evident, necesități diferite.
Știai că, după ce sunt culese, fructele și legumele eliberează etilenă, un gaz care le face pe cele mai sensibile (precum ardeii sau roșiile) să se coacă și să se strice mai repede? De aceea unele fructe și legume nu pot fi transportate împreună.
Aceste provocări, precum și altele, contribuie la pierderi de miliarde de Euro anual provocate de alterarea pe drum a prețiosului transport.
Vezi? Credeai că e simplu. Pur și simplu iei fructele din țara A și le livrezi într-un anumit loc din țara B. ei bine, așa cum am arătat, nu e atât de ușor.
De fapt, pentru noi este, fiindcă suntem profesioniști, dar, cum se spune, nu încerca asta acasă. Mai bine ne suni pe noi oricând vrei să ai natura în mâinile tale.



