Pandemia a lovit pe neașteptate. Nimeni nu se aștepta la asta, așa cum nimeni nu ar fi putut anticipa turnura pe care au luat-o evenimentele.
Comercianții au prezis rapid că fermierii vor fi afectați considerabil de faptul că produsele lor vor putrezi, consumatorii urbani și-au făcut griji pentru explozia prețurilor, iar industria transporturilor s-a îngrozit la gândul unui blocaj general. Autoritățile erau în impas. Ca să fim sinceri, toată lumea se temea de o isterie globală.
Totuși, nivelul perturbării nu este același peste tot. Unele state au luat măsuri de prevenție mai devreme decât altele, astfel că impactul economic este neglijabil în comparație cu acestea.
Cu toate acestea, ineficiența rezultată în urma distanțării sociale necesare la nivelul departamentelor de producție sau ambalare, creșterea cheltuielilor logistice, măsurile adiționale de siguranță, precum și întârzierile au generat noi costuri și obstacole de depășit. Asta ca să nu mai amintim de presiunea pieței sau de pierderile de produse care, la rândul lor, au crescut presiunea asupra cultivatorilor și comercianților, întrucât aceste cheltuieli suplimentare nu sunt compensate de veniturile ceva mai ridicate din vânzări.
Anormalitatea a luat amploare și din cauza noilor restricții legate de deplasarea între țările europene. Verificările suplimentare ale unor certificate noi sau adiționale la graniță, precum și camioanele sau șoferii intrați în carantină generează întârzieri ce dăunează mărfurilor perisabile.
Oboseala și stresul muncitorilor sunt și ele o problemă majoră. În noul cadru, aceștia își părăsesc locul de muncă din cauza unor motive diverse, variind de la stres la carantina forțată, ceea ce creează o lipsă notabilă a forței de muncă. Așadar, e mai important decât oricând să menținem siguranța angajaților asigurându-le echipamente de protecție, dar și confortul, având în vedere că motivația a avut de suferit la toate nivelurile businessului.
Astfel, este esențială stabilirea proceselor și condițiilor de securitate pentru angajați drept condiții prealabile pentru menținerea unui loc de muncă sigur, astfel încât aceștia să poată opera la o capacitate rezonabilă în pofida măsurilor stricte de izolare.
Dat fiind tot acest context, noi, la Lextom Natur, facem toate eforturile pentru a opera eficient la nivelul întregului continent european și pentru a ne ține promisiunea: să aducem natura în mâinile tale, ca întotdeauna.



